Arhiva etichetelor: fructe

Grupul de producători Muntcostmar livrează fructe către reţeaua Kaufland în valoare de 1.145.500 lei

Grupul de producători Muncostmar din comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, a intrat pe piaţa marilor platforme comerciale, livrează fructe către reţeaua Kaufland în valoare de 1.145.500 lei.

Seriozitatea în afaceri, produsele de calitate, precum flexibilitatea în faţa cerinţelor pieţei reprezintă cartea de vizită a acestei entităţi de producţie. „Avem o colaborare de aproape cinci ani cu lanţul de magazine Kaufland. Am stabilit detaliile comerciale contractuale pentru perioada imediat următoare. Am convenit să livrăm săptămânal câte 40 de tone de pepeni verzi la punctele de achiziţii din Ploieşti sau Turda. La începutul lunii august 2013, am stabilit un preţ de 0,51 de lei/kg. Este mulţumitor pentru noi, ne acoperim cheltuielile de producţie”, ne-a declarat tânărul director de marketing al grupului, Radu Munteanu.

Copacii… gem de prune! 

Pentru producătorii agricoli din Tudor Vladimirescu, compania Kaufland este un partener rezonabil, plata se face la fix 12 zile de la livrarea mărfii şi nu au fost obiecţii la calitatea produselor. 

Începând cu jumătatea acestei luni, a început şi recoltarea la prune, soiul Stanley. Deja, a fost perfectată înţelegerea cu Kaufland pentru livrarea a unei cantităţi totale cel puţin 100 de tone, cu grafic săptămânal, la un preţ negociat între 1,4 şi 1,6 lei per kilogram. În acelaşi timp, Grupul de producători agricoli a convenit cu un procesator din Râmnicu Vâlcea să preia 100 de tone de prune pentru industrializare la 0,85 lei/kg, preţ în care a fost inclus transportul cu mijloacele beneficiarului.

Înaintea mărului, o nouă „şarjă” de pepeni 

În curând se va intra la strânsul recoltei de măr, producţia estimată este de peste 25 de tone/hectar. Fructele în stare proaspătă vor fi livrate tot în reţeaua de magazine Kaufland, iar pentru industrializare există perfectat un contract cu un procesator din Focşani.

„Până atunci, însă, la sfârşitul acestei luni, vom ieşi pe piaţă şi o nouă „şarjă” de pepeni verzi şi galbeni, cultură târzie”, a precizat Radu Munteanu.

Producţie totală de 1.145.500 lei

Producătorii din Tudor Vladimirescu au în cultură o suprafaţă de 15 hectare de ceapă, de unde se aşteaptă o producţie de aproape 30 de tone la hectar, şi alte suprafeţe mai mici de sfeclă roşie şi ridichi negre. Din primele estimări, se preconizează a se realiza, în total, o producţie valorică de aproximativ 1.145.500 lei.

Depozitul cu hala închisă 

Grupul Muncostmar deţine suficiente mijloace proprii de transport dotate cu instalaţie frig şi are în construcţie un depozit modern cu o capacitate de 2.000 de tone. De curând, constructorul a reuşit să închidă hala, fapt ce a permis agriculturilor să depoziteze aici primele cantităţi de fructe. Investiţia are termen de punere în funcţiune în anul 2015 şi va costa în final 2,7 milioane de euro.

Sursa:http://www.agroinfo.ro

Topul celor mai periculoase fructe şi legume de la piaţă. Nutriţioniştii au veşti proaste

An de an, asociaţia nonprofit EWG din Statele Unite lansează un top al celor mai "murdare" fructe şi legume, care în loc să ne facă mai sănătoşi ne fac plinul de pesticide zi de zi. Vestea proastă este că simpla spălare nu înlătură decât un procent de 30% din aceste toxine.

Potrivit studiului, citat de Huffingtonpost.com, marul este din nou primul pe lista. Desi se zice ca un mar pe zi te tine departe de doctor, acesta s-ar putea sa te si trimita la doctor din cand in cand. Pesticidele consumate in exces iti pot dezechilibra sistemul hormonal si pot cauza probleme de sanatate copiilor, scrie foodstory.ro

Cu toate acestea, nutritionistii sustin ca nu trebuie sa renunti la fructe si legume, deoarece lista beneficiilor o depaseste pe cea a riscurilor. Bineinteles, ideal este sa le consumi in varianta organica. Iata cum arata top 15:

1. Merele: au fost testate pozitiv pentru cel putin un pesticid in 99% dintre cazuri 
2. Capsunile
3. Strugurii
4. Telina
5. Piersici
6. Spanac

Sursa:http://www.realitatea.net

 

De ce fructele şi legumele sunt mai periculoase decât carnea?

Fructele si legume, atat de promovate si laudate de dietologi si experti, pot genera uneori probleme dintre cele mai serioase. Oricat ar suna de ciudat, dar jumatate dintre cazurilor de toxiinfectii alimentare sunt provocate de aceasta categorie de produse, afirma specialistii americani.

Expertii Centrului american pentru controlul si prevenirea imbolnavirilor au realizat un studiu, descoperind ca aproape 46% din cazurile de toxiinfectiile alimentare sunt generate de fructe si legume, in special de legumele cu frunze verzi (spanac, salate), pentru ca, de regula, sunt consumate crude. Iar absenta unei prelucrari la cald faciliteaza dezvoltarea unor potentiale bacterii daunatoare.

In ceea ce priveste carnea de porc sau de pasare, aceasta se fac vinovate de 22% din toxiinfectiile alimentare inregistrate in Statele Unite, de doua ori mai putin decat in cazul fructelor si legumelor. In cele mai multe dintre situatii, pacientii acuza dureri si deranjamente stomacale. Sunt insa si cazuri, cand intoxicatiile pot avea consecinte mai grave.

In aceste conditii, expertii americane recomanda ca legumele si fructele sa fie tinute, inainte de a fi consumate, in apa calduta mai mult de 15 minute si clatirea lor ulterioara cu un jet puternic de apa rece, in mai multe reprize. Dar, spun ei, chiar si asa riscul de imbolnavire nu dispare, dar se diminueaza considerabil.

 

Harghita: Zeci de tone de fructe de padure vor fi adunate si exportate in UE

In perioada urmatoare, din padurile administrate de Directia Silvica Harghita vor fi adunate zeci de tone de fructe de padure, recolta urmand sa ajunga la parteneri traditionali din Uniunea Europeana, informeaza Agroinfo.ro.

Potrivit responsabilului de productie al Directiei Silvice Harghita, Miklos Istvan, se prognozeaza recoltarea unei cantitati maxime de 110 de tone de zmeura si de 10 tone de afine, acestea fiind adunate de pe suprafetele detinute de stat sau cele private, administrate de Directie.

Fructele de padure sunt recoltate in mod neorganizat, de culegatori, care le predau la centrele de achizitie organizate de Directia Silvica. Astfel ca, la fiecare centru exista un achizitor care verifica daca sunt respectate conditiile de calitate. De la punctele de achizitie, fructele sunt transportate la Sectia de Prelucrare a Produselor Padurii de la Gheorgheni, unde sunt sortate, apoi se congeleaza rapid si sunt transportate in tari ale Uniunii Europene, in special in Germania.

Potrivit lui Istvan, strainii prefera fructele de padure de la noi intrucat sunt recoltate din zone situate la cel putin 50 de kilometri de unitati poluante. In plus, specialistii spun ca zmeura si afinele din padurile harghitene sunt naturale si ecologice si contin mai multe substante active decat cele cultivate pe plantatii artificiale.

Fructele de padure din Harghita se folosesc in industria alimentara, pentru obtinerea de gemuri sau sucuri, dar sunt si procesate pentru obtinerea de arome si adaosuri naturale folosite in industria cosmetica sau farmaceutica.
In afara de Directia Silvica, mai exista si firme private care colecteaza fructele de padure de pe suprafetele administrate de ocoalele silvice private.

Sursa: Agroinfo.ro

30 de tone de fructe au fost confiscate la controale ale unor achiziţii intracomunitare şi transporturi de marfă

Aproximativ 30 de tone de piersici, cireşe şi caise au fost ridicate în vederea confiscării, la controale vizând achiziţii intracomunitare şi transporturi de marfă, informează vineri Poliţia Română.

Până în prezent au fost verificate 15 tiruri, dintre care un tir care transporta produse din carne de pui a fost indisponibilizat. Poliţişti ai Direcţiei Rutiere din IGPR împreună cu poliţişti de investigare a fraudelor, de ordine publică şi de rutieră din cadrul Poliţiei Capitalei verifică tirurile care transportă produse achiziţionate intracomunitar în filtre rutiere, la sediul a două centre comerciale, precum şi la societăţile comerciale înscrise în documentele de transport şi efectuează şi patru percheziţii la domiciliul a patru suspecţi de evaziune fiscală.

În cadrul acţiunii sunt controlate şi două centre comerciale din Capitală, oamenii legii verificând tirurile din care se descarcă mărfurile, urmărind existenţa unei legături comerciale directe între firmele înscrise pe documente şi beneficiarii finali, în scopul depistării unor eventuale modalităţi de sustragere de la plata TVA-ului intracomunitar, mai relevă sursa citată. sursa: Agerpres

Fructele şi legumele sunt alimentele cu cel mai mare grad de urmărire în siguranţa alimentară europeană

Fructele şi legumele reprezintă categoria de alimente cu cel mai mare grad de urmărire a circulaţiei în comerţul intracomunitar, în interiorul sistemului de alertă la frontieră sau de respingere la vamă, a declarat Dana Simion, şef Unitate Direcţia Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene (DG-SANCO).

“După cum se poate constata din Raportul anual pe 2012 al Direcţiei, fructele şi legumele, cu un total de 716 acţiuni, reprezintă categoria cu cel mai mare grad de urmărire în Uniunea Europeană. Pe locul doi se află peştele şi produsele de peşte, cu 373 de acţiuni. Urmează nucile şi alunele, produsele din nuci şi alune şi seminţele, cu 329 de acţiuni, şi carnea şi produsele din carne, cu 289 de acţiuni. De asemenea, 289 de acţiuni au privit urmărirea materialelor de contact alimentar, care pot dăuna sănătăţii consumatorilor”, a arătat Dana Simion.

Potrivit acesteia, legislaţia comunitară în domeniu a fost revizuită, iar principalele modificări privesc consolidarea legislaţiei, simplificarea acesteia, prioritizarea intervenţiei UE şi transparenţa. “Revizuirea legislaţiei aduce avantaje la nivelul categoriilor de consumatori, cetăţeni, operatori şi procesatori. Avantajele privesc un mai bun control privind sănătatea cetăţenilor şi animalelor împotriva bolilor ce se pot transmite la om, printr-un control al riscurilor mai eficient, o mai bună protecţie a plantelor, o mai bună protecţie a peisajelor, a grădinilor publice şi private, utilizarea redusă a pesticidelor, emiterea paşaportului fitosanitar de către fermier, după obţinerea avizelor necesare, acordarea de compensaţii financiare sporite şi scutirea majorităţii agricultorilor de la taxe, în cazul controalelor oficiale. Avantajele îi privesc şi pe operatorii economici, prin regruparea pieţelor, crearea unui registru comun şi emiterea unui singur document de certificare care să combine paşaportul fitosanitar şi eticheta oficială. Procesatorii vor beneficia şi ei prin armonizarea conceptului de zonă protejată, care va fi aliniat cu conceptul de zonă liberă. De asemenea, va introdus conceptul de bonus-malus, pentru operatorii care respectă normele. Organismele modificate genetic nu fac parte din revizuirea acestui act legislative”, a explicat oficialul european.

sursa: Agerpres

Finantele vor sa monteze GPS-uri pe TIR-urile cu legume si fructe care intra in tara

Ministerul Finantelor Publice va implementa un set de masuri de combatere a evaziunii fiscale, care includ si montarea de dispozitive GPS pe TIR-urile cu legume si fructe care intra in Romania din afara Uniunii Europene, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, citat de Mediafax.

"Eu am elaborat o nota pe care am vrut s-o prezint miercuri in sedinta de Guvern (privind montarea de GPS-uri pe tirurile de legume-fructe care intra in tara – n.r), insa inainte de sedinta de Guvern, in mini-sedinta de Guvern, am avut o discutie cu domnul viceprim-ministru Chitoiu, care mi-a spus ca deja intentioneaza sa vina cu un set de masuri de combatere a evaziunii fiscale, printre care se numara si montarea GPS-urilor.
Nu vizam TIR-urile din Turcia, din Albania, mai stiu eu de unde, vizam toate TIR-urile care intra in Romania din afara UE si care ar putea prezenta un risc pentru evaziunea fiscala", a afirmat Constantin intr-o conferinta de presa.
El a precizat ca Ministerul Agriculturii nu poate sa aplice o astfel de masura, care tine de competenta structurilor de control, precum Garda Financiara si ANAF.

"Eu sunt convins ca atata timp cat exista intentie, vointa, se poate gasi o formula, e o chestiune care tine totusi de economia nationala, de bugetul de stat, de viata romanilor care platesc mai mult din cauza evaziunii fiscale, tine de viata celor care lucreaza in companii care nu au o concurenta loiala din partea celor care fac evaziune si este de datoria noastra sa gasim cele mai bune solutii", a spus Constantin, intrebat cum se va realiza aceasta masura, avand in vedere ca autoritatile au mai incercat la un moment dat montarea de GPS-uri pe TIR-uri care transportau grau, fara succes insa pe motiv ca masinile sunt proprietate privata.
Ministrul a mentionat ca evaziunea fiscala pe sectorul legume-fructe se ridica la sute de milioane de euro.

Sursa: wall-street.ro