Submăsura 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală

OBIECTIVELE submăsurii 19.2:
· Stimularea inovării;
· Consolidarea identității locale și a profilului local;
· Îmbunătățirea calității vieții și a atractivității zonei locale;
· Soluționarea problemelor demografice;
· Crearea și păstrarea locurilor de muncă în zonele LEADER;
· Îmbunătățirea egalității de șanse pentru tineri, femei, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități și membrii minorităților;
· Creșterea competitivității la nivel local;
· Conservarea resurselor și protecția mediului natural;
· Aplicarea unei abordări integrate și multisectoriale.

BENEFICIARII:
· Entități juridice private/publice, stabilite prin fișa măsurii din Strategia de Dezvoltare Locala, cu respectarea prevederilor din Regulamentului Uniunii Europene 1305/2013;
· În cazul în care în Strategia de Dezvoltare Locala s-a identificat oportunitatea dezvoltării unor operațiuni de interes public pentru comunitate și teritoriul respectiv, pentru care niciun alt solicitant nu-și manifestă interesul, GAL poate fi beneficiar cu condiția aplicării măsurilor de evitare a conflictului de interese;

SPRIJINUL NERAMBURSABIL va fi de până la 100% dar nu mai mult de 200.000 Euro/ proiect.
· Pentru operațiunile specifice FEADR, GAL va stabili intensitatea sprijinului în limita maxima prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 1305/2013.
· Intensitatea sprijinului pentru operațiunile care ies din sfera Regulamentului va fi stabilită de GAL-uri astfel:
– pentru operațiunile generatoare de venit: maximum 90%;
– pentru operațiunile NEgeneratoare de venit: maximum 100%;