Jurnal Agricol – 19 martie 2018

  1. Pomicultură
  1. Temperatura în zonele pomicole (minimele zilei, înregistrate în adăpostul meteorologic la 2 m de la nivelul solului / maximele zilei anterioare): ICDP Pitești, Mărăcineni -5,6ºC/ 3,8ºC; SCDP Băneasa -5,5ºC/ 0,6ºC; Bistrița -4,1ºC/ -1,2ºC; SCDP Constanța -7,0ºC/ 3,0ºC; SCDCPN Dăbuleni -3,1ºC/ 3,8ºC; SCDP Geoagiu 0,9ºC/ 7,6ºC; SCDP Iași -11,5ºC/ -5,7ºC; SCDH Târgu Jiu -2,2ºC/ 7,4ºC; SCDP Voinești -5,7ºC/ 2,2ºC. 
  2. Pornirea în vegetație: NU, excepție:
    - SCDP Constanța - soiul de migdal Sandi la începutul înfloririi și soiurile de piersic în buton roz și cais în buton alb;
    - ICDP Pitești, Mărăcineni – începutul umflării mugurilor la unele soiuri de măr și cireș și dezmugurire la soiul de piersic Filip, Redhaven și speciile de arbuști fructiferi afin (Vaccinium corymbossum, soiurile Aurora, Liberty, Huron, Eliot, Duke, Safir, Simultan și Lax), coacăz negru (Ribes nigrum L., soiurile Ronix și Abanos), lonicera (Lonicera caerulea var. edulis – kamchiatika, dezmugurit), cornul (Cornus mass L., dezmugurit) și socul (Sambucus nigra L.).
  3. Pierderi:
    - SCDP Iași, procent muguri de rod afectați: la cais soiurile Amiral 15% și VT 950349 5%; la piersic, soiul Filip 10% și la cireș, hibridul HC 930209 (extratimpuriu) 5%;

    - SCDP Constanța - la specia piersic, procent de muguri de rod afectați înainte de gerurile din intervalul 27 februarie – 02 martie: Cardinal (21%), Springcrest (17%), Redhaven (11%), Southland (17,5%); la specia cais, procent muguri de rod afectați: Neptun (4%), Goldrich (5%), Mamaia (6%). La aceste specii, pentru o recoltă normală, sunt suficienți doar 10% din mugurii de rod, care trebuie să fie viabili și uniform distribuiți în coroană.
    - SCDCPN Dăbuleni – la specia cais procent de muguri de rod afectați de gerurile din intervalul 27 februarie – 02 martie (-17,6ºC), 70% și la piersic 10%;
    - ICDP Pitești, Mărăcineni – la specia piersic, procent de muguri de rod afectați: 81% la soiul Filip și 72% la soiul Redhaven și la specia cireș soiul Sweetheart 42%, datorită gerului din dimineața zilei de 01.03.2018 (-20,4 ºC în afara adăpostului meteo la 2 m de la nivelul solului).
  4. Sursele de informare: pentru datele meteo ANM București și pentru fenologie ICDP Pitești, SCDP Băneasa, Bistrița, Constanța, Geoagiu, Iași, Voinești, SCDCPN Dăbuleni și SCDH Tg. Jiu.

Temperaturi critice:
La speciile pomicole la care mugurii de rod s-au umflat - pagube de 10% pot să apară la temperaturi de -8ºC, -9ºC, pentru ca la -16ºC, -17ºC, pagubele provocate mugurilor de rod, să ajungă până la 90%. La speciile piersic și cais în faza de buton roz sau alb, limita de rezistență este de -4ºC pentru 10% pierderi și -10ºC pentru 90% pagube.

Date de contact: SCDP Iași: A.C.S., ing. Cristina Ionela Boboc, tel. 0232 214810, 0232 215065;
Date de contact: Director SCDP Constanța Ion CAPLAN; Tel. / Fax.  0241-231187;
Date de contact: SCDCPN Dăbuleni: Dr. ing. Mihaela Croitoru, e-mail: mhlcroitoru@yahoo.com
Date de contact: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură –Pitești
                          Tel. 0248 278066; Fax 0248 278477;
                          Laboratorul Genetică și ameliorare – Dr. ing. Butac Mădălina, laboratorul    
                          Arbuști fructiferi și căpșun - Dr. ing. Ancu Irina și laboratorul Tehnici, 
                          tehnologii - protecție fitosanitară: Dr. ing. Chițu Emil

 

  1. Viticultură
  • Temperatura în zonele viticole (minima absoluta): I. Podișul Transilvaniei (podgoria Târnave +4,0 ºC), II. Dealurile Moldovei (podgoria Iași -8,9ºC, podgoria Odobești -6,4ºC, podgoria Dealul Bujorului -6,2 ºC), III. Dealurile Munteniei si Olteniei (podgoria Dealu mare/centrul viticol Pietroasa -4,0 ºC, centrul viticol Valea Călugărească -4,4ºC, podgoria Ștefănești -3,9 ºC), V.Crisana și Maramureș (podgoria Minis-Maderat -2,0 ºC), VI. Colinele Dobrogei (Podgoria Murfatlar -2,0 ºC).
  • Pornirea in vegetație: NU
  • Pierderi: În podgoria Iași s-au înregistrat pierderi de ochi cuprinse intre 26% la soiul Gelu și 66% la soiul Chasellas doré, în cazul soiurilor pentru struguri de masă și intre 30% la soiul Fetească regală și 70% la soiul Fetească albă, în cazul soiurilor pentru struguri de vin.
    În plantațiile cu pierderi peste 20% se recomandă efectuarea tăierilor de compensare.
  • Sursele de informare: ICDVV Valea Calugareasca, SCDVV Blaj, Bujoru, Iași, Miniș, Murfatlar, Odobești, USAMV București-SCDVV Pietroasa filiala, INCDBH Ștefănești.
  1. Culturi de câmp
  • În această zi, în estul și sudul țării, s-a înregistrat practic un episod de iarnă târzie. Temperaturile maxime din zonele cu culturi de toamnă au variat de la -8,4°C (Rădăuți) la +9,5°C (Sibiu). În Moldova, temperaturile minime au coborât sub -10°C (-11,6°C la Roman), dar stratul de zăpadă a ajuns până la 20 de cm. În Bărăgan, temperaturile minime au coborât până la -6.4°C la Slobozia), dar stratul de zăpadă a fost foarte subțire. În restul regiunilor de interes temperaturile minime nu au scăzut sub -5°C. (http://www.meteoromania.ro/anm2/).
  • Temperatura aerului la Fundulea:
  • valoare maximă (h 01:00): +  3,8 0C ;
  • valoare minimă (h 20:00):   - 5,2 0C;
  • valoare medie :   - 1,7 0C.
  • Stratul de zăpadă: 1 cm.
  • Temperatura medie a solului la 5 cm adâncime: + 6,80C

Grâu, orz,  rapiță

  • Stare de vegetație: Staționar (creșterea vegetativă a fost oprită de temperaturile mai scăzute, în zonele sudice și parțial în Transilvania plantele sunt decălite și pot fi afectate sever de temperaturi mai scăzute de -6°C la nivelul nodului de înfrățire).
  • Atac de boli si dăunători: Activitatea dăunătorilor (inclusiv Tanymecus a cărui prezență a fost semnalată în urmă cu două zile în câmpurile laboratorului de protecția plantelor de la INCDA-Fundulea) a fost stopată de către temperaturile scăzute și umiditatea ridicată. Vor fi avantajate insectele care și-au întârziat reluarea activității iar primul val de atac va avea, probabil o intensitate mult mai scăzută/ sau mai tardivă decât ar fi avut fără acest episod de iarnă târzie. Bolile plantelor cauzate de microorganisme facultativ parazite vor fi favorizate de cantitatea mare de frunze moarte.
  • Pierderi: Noi reduceri ale aparatului foliar, pierderi probabile pentru genotipurile sensibile, sunt încă perspective bune de refacere pentru genotipurile rezistente cultivate cu tehnologia optimă deși sunt de așteptat reduceri de producție în unele zone din sud-est și est. Mai mult decât pierderile directe datorate gerului pot apărea pagube suplimentare datorită includerii în gheață („ice encasement”) pe terenurile în care exista un exces de umiditate în momentul sosirii noului val de temperaturi scăzute.

harta 1 jurnal agricol 19 martie 2018

harta 2 jurnal agricol 19 martie 2018

harta 3 jurnal agricol 19 martie 2018

harta 4 jurnal agricol 19 martie 2018